Tinerii informaticieni demonstreaza excelenta
Echipa de la Colegiului Naţional de Informatică „Grigore Moisil” s-a întors glorioasă de la concursul internaţional American Computer Science League (ACSL), desfăşurat în acest an la North Haven, Connecticut, SUA.
Tinerii informaticieni au obţinut premiul I la categoria Intermediate 5, obţinând cel mai mare punctaj din toate categoriile din concurs, chiar mai mare decât seniorii. Cu 109 din 110 puncte acumulate, elevii braşoveni s-au clasat detaşat pe primul loc, cea de-a doua echipă premiată având cu 12 puncte mai puţin.
De-a lungul timpului, din 2001, echipele calificate la finala ACSL ale Colegiului National de Informatica “Grigore Moisil”, Brasov s-au ridicat la inaltimea asteptarilor si au adus in fiecare an premii si cinste Romaniei. Pana in prezent elevii au obtinut 7 premii I şi 3 premii II.
Echipa din acest an a fost formată din elevii Bogdan Fodor, Teodora Tănase, Rareş Smeu, Daniel Bărbulescu – din clasa a X-a şi Andi Popa, Mihai Morcov şi Alina Zăgan – din clasa a XI-a.
Suntem mandrii ca am putut sa sprijinim acesti tineri talentati si silitori in a obtine performante de exceptie la nivel international. Ii felicitam atat pe ei cat si pe dna Manuela Serban, profesoara lor de informatica, cea care in fiecare an coordoneaza si incurajeaza tinerii informaticieni pentru a-si demonstra talentul.
ACSL, sau American Computer Science League, este un concurs internațional de informatică de prestigiu la care participă mai mult de 200 de școli (licee). Fiecare rundă a acestui concurs constă în două părți: o secțiune scrisă și una de programare. Testele scrise includ categoriile “ce face acest program?”, digital electronics, algebra Booleană, computer numbering systems, funcții recursive, structuri de date (care se ocupă cu arbori de căutare binari, stack-uri și cozi), programare LISP, bit string flicking, teoria grafurilor, programare assembly și notații prefix/postfix/infix.
| Tweet |


