Managementul schimbarii, componenta a dezvoltarii durabile

Autor: Dutu | Categorie: Managementul schimbarii | Data: 14 Noi 2011 | 1 comentariu

Îmi place o replică foarte frecventă în serialele istorice coreene care sunt acum la modă la televizor. De fapt, îmi plac mai multe lucruri la aceste seriale (ca de exemplu valorile prezentate foarte bine prin personaje), dar subiectul acesta e pentru altă dată. Dar să revin la replică: “A trecut ceva vreme”.

Și cum mă aflu în această situație, aș vrea să vă propun un set de subiecte de conversație în stilul casei – dialog consistent și robust care să aducă valoare. O să fac acest lucru supunându-vă atenției o lucrare pe care am prezentat-o într-un eveniment ocazionat de proiectul de promovare a antreprenoriatului în domeniul dezvoltării durabile, la care sunt participant (CPADDD). Zona în care activez eu în acel proiect este descrisă destul de bine în lucrarea de mai jos.

Incepem astazi o serie de trei episoade in care vom trata aceste aspecte.

În loc de motto:

  • It is not the strongest species that survive, nor the most intelligent, but the ones who are most responsive to change.Charles Darwin
  • To cope with a changing world, an entity must develop the capacity of shifting and changing – of developing new skills and attitudes; in short, the capability of learning.Arie De Geus, The Living Company

În condițiile hipertrofiei fenomenului de globalizare, cu toate consecințele lui, mai mult sau mai puțin favorabile anumitor comunități, impactul cel mai puternic resimțit de economiile statelor participante la circuitul economic este, în opinia noastră, generat de schimbarea de ritm de derulare a activităților, respectiv al ciclului de viață al diverselor organizații. Cum nu se pune problema deconectării României de la acest circuit, dimpotrivă, ceea ce apare ca foarte important de rezolvat în momentul de față, este identificarea modalităților prin care componentele cele mai dinamice ale economiei noastre, IMM-urile, vor putea să crească, să se dezvolte pe perioade cât mai lungi. Astfel, bazat pe creșterea acestora, se poate asigura dezvoltarea societății noastre, poziționarea ei ca participant de drept la schimburile economice și culturale, care fundamentează împlinirea aspirațiilor cetățenilor. Din arsenalul de soluții metodologice care contribuie la rezolvarea problemei menționate nu poate lipsi componenta care adresează cele mai frecvente manifestări ale ei, și anume managementul schimbării, care face obiectul prezentei lucrări.

I. Contextul

iQuest Blog: Serialul Managementul schimbariiÎn contextul social – economic actual, indiferent de nivelul și modalitatea de abordare a dezbaterii, apare cu o frecvență remarcabilă, sub diverse forme de manifestare, ceea ce poate fi identificat ca fiind provocarea globalizării.

Schimbările tehnologice promovate prin procesul de inovare sunt atât de masive și au un impact atât de puternic, încât provocă modificări structurale și funcționale la nivelul fundamentului organizării și derulării tuturor activităților din economiile mondiale.

Noua perspectivă tehnico – economică se distinge prin următoarele mutații:

  • deplasare a cererii şi ofertei de la produse “energy-intensive” sau “materials-intensive” spre produse “information-intensive” (rezultat tehnologic şi social)
  • schimbarea de la sisteme dedicate producţiei de masă spre sisteme mai flexibile, care pot să se plieze pe o gamă mai largă de produse,  pe loturi mai mici şi schimbări mai dese de design (diversitate) – “economies of scale” sunt înlocuite de “economies of scope”
  • mişcarea spre integrarea mai mare a proceselor şi sistemelor în cadrul companiilor şi între furnizori şi clienţi, ceea ce permite un răspuns mai rapid la cererile pieţei şi clienţilor.

În mod evident, schimbările de această anvergură ascund atât oportunități cât și amenințări. Vom examina, pe scurt, pe cele care ni se par relevante.

Oportunități:

  • generalizarea circuitului informațional – viteza cu care se obțin astăzi informațiile, precizia și volumul lor, elimină distanțele, oferă baza de decizie mult mai consistentă și, în consecință, sporește viteza de reacție a organizației
  • accesul mai bun la schimburile culturale – eliminarea distanțelor pune în contact mult mai mult și mai frecvent decât în trecut, organizații care provin din culturi diverse și, uneori, foarte diferite; rezolvarea favorabilă a intereselor comune presupune un efort important de înțelegere a culturii celuilalt și de adaptare la ea, facilitând, astfel, pluri-culturalismul și, implicit, dezvoltarea personală a individului
  • liberalizarea (parțială) a piețelor de muncă – reprezintă o dublă oportunitate: pătrunderea competențelor locale pe piețe mai scumpe, respectiv achiziția de competențe din exterior la un preț bun.

Pericole:

  • liberalizarea accesului la piețele de desfacere – în momentul de față este o gravă amenințare pentru noi, prin simplul fapt că baza productivă a economiei noastre este diminuată semnificativ atât în domeniul agricol cât și în cel industrial; suntem un mare importator de produse și suntem expuși la a rămâne în continuare multă vreme în această poziție
  • confruntarea cu o competiție globală diversificată și cu fluxuri rapide și generale de capital – acestea pot dezechilibra serios raporturile economice firești, prin crearea de presiuni mari din partea participanților puternici ca forță organiztorică (management performant) și financiară (putere de investiție) la circuitul economic global
  • fenomenul de scădere a preocupării pentru cultură, mai ales în mediul de afaceri – schimbarea de ritm de activitate și de ciclu economic a dus la schimbarea drastică a structurii zilei de lucru; astfel, timpul de dezvoltare personală (în primul rând prin cultură) a tinerilor, aproape a dispărut; problema este gravă, pentru că din rândul lor se recrutează managerii, în condițiile în care devine tot mai evident faptul că, în contextul descris, managementul performant este în primul rând unul cultural.

Provocarea pe care v-o lansez este: în ce măsură problematica de care vorbesc ne privește pe noi, consultanța, în acest moment, și dacă da, cum? Lasati comentariile voastre mai jos si voi raspunde fiecaruia.

Comentarii

Managementul schimbarii: Raspunsul propus | iQuest Blog 5 Ian 2012 a spus:

Am vorbit in prima parte a ciclului de “Managementul schimbarii” despre contextual actual si oportunitatile aflate la dispozitia noastra. Trecem astazi la [...]

Lasă un comentariu